SECVENTE DIN DIKANKA LUI N. V. GOGOL

          SECVENTE DIN DIKANKA LUI N. V. GOGOL

      

        Revista NAS HOLOS nr. 175/2oo5, editata de Uniunea Ucrainenilor din Romania, a publicat articolul meu ”Ecouri din Ucraina”, in care subliniam interesul starnit in mediile culturale din tara vecina dupa aparitia volumului STRYVOJENY ZORI (Zorile infricosate) de Iarema Bairak, pseudonimul literar al tatalui meu, Hariton Borodai. Tocmai primisem de la prietenul meu, Vasile Gorbatiuc, scriitor si director al Muzeului literaturii ucrainene din regiunea Hmelnitki, o veste care m-a emotionat profund: doua dintre surorile mai mici ale tatalui meu erau in viata. Natalia traia impreuna cu familia sa in satul natal Bairak, iar mezina Galina locuia la casa ei din Dikanka.De altfel, de acolo imi transmitea descoperirea facuta. Pentru prima oara in viata mea, am auzit si glasul bland al matusii mele. Am facut promisiunea ca o voi vizita cat de curand. La inceput de septembrie, impreuna cu sotia, am ajuns la varul meu din Cernauti, urmand sa continuam calatoria cu automobilul sau. A doua zi am pornit la drum. Pana la Dikanka ne despart peste o mie de km.Peisajul bucovinean imi este familiar. Drumul traverseaza sate cu case mandre, etajate, circulatia fiind destul de aglomerata. La un moment dat, imensitatea teritoriului se face simtita. Soseaua este flancata pe ambele parti de o perdea  deasa de copaci, prezenta satelor este din ce in ce mai rara, acestea fiind semnalate prin indicatoare care arata asezarea lor intre 8-15 km. fata de drum. Circula in viteza multe autocamioane, autobuze, masini cu gabarit mare. Nu am vazut nici un motociclist sau biciclist.Benzinariile sunt asezate la distante apreciabile.Ma ingrozeste gandul unei defectiuni tehnice. Nu stiu de unde ar putea veni ajutorul necesar.Abandonez rapid acest gand nastrusnic, preferand sa-mi concentrez toata atentia asupra terenurilor agricole. Cernoziomul a pus stapanire pretutindeni pe sol. Suprafetele de teren insamantate sunt imense, neexistand portiuni neprelucrate, parloage. Am inteles de ce Ucraina era denumita „granarul URSS”. Ziua a trecut pe nesimtite. Intunericul si oboseala soferului isi spun cuvantul.Hotaram sa innoptam la un cochet motel asezat la intrarea in istoricul oras UMAN din fosta  gubernie Kiev. In trecut, intregul tinut a fost frecvent framantat de miscarile taranesti impotriva nemiloasei exploatari exercitate de nobilii polonezi. Rasculatii erau denumiti haidamaci. Ultima mare rascoala, cea din 1768, a fost condusa de cazacii Honta si Zalizneak, fiind crunt reprimata de armatele poloneza si tarista. Aceste evenimente istorice au stat la baza epicului din amplul poem istoric HAIDAMACII, scris de marele bard ucrainean Taras  Sevcenko.In Uman s-a petrecut tragedia vietii cazacului Honta care, cu propria mana, si-a omorat copiii dati spre educare catolica iezuitilor polonezi de catre mama lor. Cu mare greutate somnul mi s-a lipit de gene.

  Zorii zilei ne-au prins pe drumul spre Poltava. Pana atazi regret ca am acordat numai o ora vizitarii orasului, planificand sa facem asta la intoarcere. Planul, din varii motive, a esuat.Istorica Poltava are cu ce sa se mandreasca in fata vizitatorilor ei. Pornim spre tinta calatoriei: Dikanka. Aici ne asteapta matusa Galina careia tatal meu i-a dedicat  sensibila poezie ”Voloske’(Albastrele), pe cand ea se afla inchisa intr-un lagar de munca german in anii ultimului razboi mondial. In minte imi rasuna versurile finale ale poeziei:

    „Ce sa-ti spun eu vesel tie             

                Ce sa-ti spun ca sa zambesti?

                Vom culege in campie

                Din nou florile ceresti"

Gasim cu usurinta adresa cautculege ata. In fata casei, pe o bancuta de lemn, sprijinita in baston, statea o batranica, uitata parca de vreme. La sosirea noastra, s-a ridicat cu greutate.I-am privit ochii inlacrimati..Erau albastri.Culoarea florilor preferate.In gand, i-am ridicat Celui de Sus o sincera ruga de multumire pentru ca m-a invrednicit sa implinesc promisiunea facuta de tatal meu pe care,numai moartea tragica si prematura l-a oprit sa o duca la bun sfarsit.

  Ziua urmatoare a fost consacrata vizitarii fostului sat Dikanka, acum localitate de tip urban si resedinta de raion, avand peste 8,5 mii de locuitori, situata la 29 km. de orasul Poltava.Circula mai multe variante privind etimologia denumirii. Prima mentionare scrisa dateaza din anul 1658. Dikanka si frumusetea tinutului descrise de clasicii literaturii universale, Gogol si Puskin, atrag an de an un numar tot mai mare de turisti.Trecutul glorios, cultura, traditiile zonale si nu in ultimul rand,curatenia care domneste pretutindeni, sunt motive serioase pentru practicarea unui turism ecologic. Multitudinea monumentelor arhitectonice din sec. XVIII-XIX, a monumentelor naturii, primirea calduroasa a musafirilor, reprezinta atuuri serioase pentru  atragerea vizitatorilor. Tinutul Dikanka si-a impletit istoria cu cea a familiei Kociubei care a dat imperiului rus multi oameni de stat. Aceasta familie a construit in sec. XVIII un impunator palat care in anii 1918-1920 a fost distrus, iar materialele de constructii au fost transportate. Din fostul ansamblu arhitectonic a ramas Arcul de triumf construit in 1820 in cinstea vizitei efectuate de tarul Alexandru I. Acesta este considerat unicul monument din Ucraina ridicat pentru comemorarea victoriei asupra armatei lui Napoleon din 1812.

A devenit  obicei ca grupurile de turisti sa fie intampinate de gazde, sub Arcul de triumf, imbracate in costume populare sau reprezentand personaje gogoliene, si servite cu deliciosi coltunasi de Poltava (fierti la abur), urmand a fi apoi conduse la diferite obiective turistice. Unul dintre acestea este BISERICA SF.NICOLAE, construita in 1794 in  stil clasic, cu doua cupole. Aici se afla o vestita icoana facatoare de minuni si un iconostas vechi din lemn de fag. Mama lui Gogol,inainte de a-l naste pe acesta, s-a rugat la icoana facatoare de minuni a Sf. Nicolae. Drept recunostinta, a botezat copilul la aceasta biserica, punandu-i numele ocrotitorului. In biserica se afla cripta din marmora italiana apartinand familiei Kociubei. Clopotnita bisericii este deosebit de frumoasa, fiind construita intre anii 1810-1827. Faima clopotului mare, cantarind 8 tone, sunetul caruia se auzea pana la Poltava, s-a raspandit in intregul tinut.

   In centrul localitatii se inalta impunatoarea biserica SFANTA TREIME, construita  in 1780 in stil baroc. Lacasul de cult se afla pe locul unei vechi biserici din lemn. Aici veneau la  rugaciune cazacii.  Este singura biserica din Ucraina descrisa de Gogol, in povestirea „In noaptea de Ajun.”

Tot in centru, se afla MUZEUL DE ISTORIE A TINUTULUI DIKANKA, infiintat in anul 1959, avand 9 sali de expunere si un fond de 8ooo de exponate. Atentia vizitatorului este atrasa de masca mortuara a lui N.V.Gogol, copia primei editii a volumului „Serile din catunul de langa Dikanka”, fotocopia inscrisului din registrul de nasteri al bisericii din satul natal Velikie Sorocinty, fotografii ale parintilor si surorilor, documente originale si fotocopii privind bogata istorie a tinutului.

GALERIA DE TABLOURI M.K.BASKIRTEVA functioneaza ca sectie a muzeului, avand 8 sali de expozitie dintre care 2 sunt dedicate tematicii gogoliene. Impresioneaza sculptura reprezentandu-l pe scriitor, tablourile cu personaje din povestirile sale, picturile semnate de O.F.Litvin, lada de fier facuta de fierarul Vakula, unul din personajele povestirii, diverse picturi, sculpturi, articole din lemn, cusaturi.

Se poate spune ca tinutul Dikanka este plin de legende si mituri, impletindu-se astfel realul cu fantasticul, trecutul cu prezentul. Acest fenomen este caracteristic si celor 7 monumente ale naturii care formeaza parcul regional, ocrotit de lege. In stanga bisericii Sf. Nicolae, la distanta de 3oo m, se afla vestitul monument al naturii STEJARII LUI KOCIUBEI. Au mai ramas doar patru din aleea de stejari care infrumuseta intrarea la primul conac al familiei. Acestia au fost amintiti de Puskin in poemul „Poltava”. Cei patru  strajeri care dainuie de peste 8oo de ani impresioneaza prin marime - diametru de 1,5-1,8 m., inaltimea fiind de 20-22m. Legenda spune ca sub un stejar urias care nu s-a pastrat, se intalnea hatmanul Ivan Mazepa cu tanara Maria (Motrea) Kociubei. Circula credinta ca imbratisand un stejar urias, acesta iti transmite puterea si vitalitatea sa. Parcurgand 500 m. pe cararile padurii, ajungi la salba de apa a iazurilor care, pe vremuri, asigurau apa necesara pentru producerea de catre Kociubei a berii sale vestite in intreaga Rusie tarista. Langa iazuri se afla dumbravile de brazi si de liliac.Brazii au fost plantati intre anii 1907-1910 pe o suprafata de 4,5 ha., puietii fiind adusi din strainatate. Dumbrava de liliac are o istorie aparte. Victor Kociubei avea 13 copii. Cand fiica sa, Hanna, s-a imbolnavit grav, medicii din Petersburg si din alte tari s-au declarat neputinciosi in fata bolii. Nici calatoriile indelungate prin tara si strainatate nu au ajutat. Atunci medicii l-au sfatuit sa planteze liliac cu scopul de a o impresiona. In vederea plantarii liliacului de diferite culori adus din Occident, a fost aleasa o groapa adanca de 5m. cu suprafata de 2 ha., de unde s-a extras pamant pentru fabricarea de caramizi, dar s-a renuntat ulterior la producerea lor. Au fot trasate alei cochete si s-au instalat bancute pentru odihna. Primavara, cand liliacul era inflorit, bolnava a fost adusa acasa. Frumusetea florilor si finul miros care plutea au avut, la inceput, un efect benefic asupra sanatatii sale. Cand florile de liliac s-au scuturat, viata bietei copile s-a sfarsit.Anual,in luna mai, cand infloreste liliacul,  aici au loc serbari intitulate ”Cantecele dumbravii de liliac.

            Dikanka a fost vizitata de numeroase personalitati ale culturii si literaturii ucrainene si ruse :Ivan Kotlearevski, Hrehori Kvitka-Osnovianenko,scriitori ucraineni, Mihailo Scepkin,actor ucrainean,Mihail Glinka,compozitor rus,s.a.

  Ne intoarcem in Dikanka. Constat cu bucurie ca locuitorii micului oras stiu sa cinsteasca memoria celui care, prin nemuritoarea sa opera, SERILE DIN CATUNUL DE LANGA DIKANKA, publicata in 1831, a transformat numele unui mic sat in renume, facandu-l cunoscut in intreaga lume.

            In cochetul parc din centrul localitatii, care poarta numele scriitorului, se afla bustul acestuia. Recunostinta locuitorilor fata de patronul lor cultural se manifesta si altfel : o strada centrala, dar si casa de cultura raionala ii poarta numele. Un gimnaziu vestit in tinut, de asemenea. Inchei sirul razletelor impresii din Dikanka, facand marturisirea ca marele scriitor si dramaturg ocupa un loc aparte in biografia subsemnatului. Cand mama a adus pe lume doi baieti gemeni, parintii au hotarat,inspirati din cunoscuta nuvela istorica „Taras Bulba,” ca acestia sa poarte numele feciorilor vestitului cazac: Ostap si Andrei.

            Pornind spre ultima tinta a calatoriei, la cca 20 de km, se afla satucul Bairak, unde ne asteapta cealalta matusa, Natalia, in etate de 86 de ani. Aici traiesc in jur de 400 suflete, satul avand mai putin de zece strazi. Se gaseste o scoala elementara, gradinita, un club, o baie comunala si mai multe carciumi… Eram asteptati de matusa mea si de cele trei verisoare.

            Sunt recunoscator Cerului ca le-am putut intalni, fiindca matusa Natalia avea sa inchida ochii in ianuarie anul urmator. Dumnezeu s-o odihneasca!

s

Foto 2 : Matusa Natalia, cu cele trei fiice

           

 Foto 1 : Matusa Galina, alaturi de fiul sau (dr) si de nepotul regasit