Centenarul nasterii poetului Iarema Bairak

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE TATA

Toamna şi anul acesta bate sfios la uşă. Dar pentru mine, dragă tată, este o toamnă deosebită, jubiliară. Pe 11 brumărel voi comemora centenarul naşterii tale. Cu acest prilej, vreau să-ţi spun că, după plecarea ta tragică între stele, mama a continuat să te poarte mereu în inima sa, până când, grăbindu-se parcă, a plecat şi ea să se reîntâlnească cu tine acolo,sus, printre îngeri şi heruvimi.
Cu pioşenie, înfruntând enorme riscuri,a păstrat moştenirea ta literară şi câteva obiecte personale. Înaintea plecării spre tine, cu emoţie, mi le-a încredinţat spre păstrare. Erau vremurile când cei din cauza cărora ai fost nevoit să părăseşti Ucraina ta dragă şi să apuci drumul pribegiei, ajunseseră stăpâni şi aici, trecând numele tău pe lista neagră a “duşmanilor poporului”. Aşa că am tăcut, păstrând cu grijă poeziile şi proza, decupate din ziarele vremii, pe care le-ai lipit pe un caiet intitulat STREVOJENY ZORI (Stele înfricoşate), manuscrisele, desenele şi fotografiile tale. Ceasul tău de buzunar şi lingura de metal mi le-a dăruit mama la majorat. Şi acum mănânc cu lingura ta. În anul 2007, când alte stele, mai blajine, au luminat, au zâmbit şi ”stelele înfricoşate” sub tipar. Citez câteva rânduri din scrisoarea înmânată de Iuri Malyko, Ambasador Plenipotentiar şi Extraordinar al Ucrainei în România: “Pe 29 noiembrie 2007, la Centrul cultural-informaţional al Ucrainei în Bucureşti,a avut loc prezentarea cărţii ”Strevojeny zori”, al cărei autor este tatăl Dv., poetul ucrainean Hariton Borodai-Iarema Bairak. Cartea “Strevojeny zori” reprezintă un document şi o mărturie a actului de curaj înfăptuit de un fiu cinstit al poporului ucrainean, care aduce spre noi adevărul despre vremurile trecute de restrişte, acţiunile regimului totalitar împotriva poporului ucrainean,unul din instrumentele îngrozitoare fiind şi Holodomorul anilor 1932-1933. Prin versuri şi povestiri profund emoţionante, Iarema Bairak descrie genocidul împotriva poporului ucrainean, represiunile groaznice, demascând regimul comunist antiumanitar. Cartea tatălui Dv. va fi transmisă în Ucraina în locurile legate de viaţa şi activitatea sa - Podolia, Bucovina şi Poltava...” Nu ştiu dacă promisiunea făcută a fost îndeplinită,dar eu, dragă tată, împreună cu nora ta, am călcat pe urmele paşilor tăi în Ucraina, dăruind prietenilor cartea ta. Am fost în Berehomet, unde ai cunoscut iubirea, am vizitat Kaminetz Podolsk,”oraşul legendelor”, cum l-ai numit într-o poezie, iar în oraşul Hmelniţki am trecut pe la Muzeul literaturii ucrainene al regiunii Hmelniţki. Directorul muzeului, scriitorul Vasile Gorbatiuc, este un competent cercetător al vieţii şi operei tale, făcându-le cunoscute cititorului ucrainean. De altfel, află că toată arhiva ta, păstrată de mama şi de mine, am donat-o cu drag muzeului, unde se află expusa vizitatorilor. Cred că nu am greşit. De la Vasile Gorbatiuc am aflat că în Dikanka ta cea dragă trăieşte sora ta cea mai mică,Galina, iar în satul natal locuieşte sora Natalia. După convorbiri telefonice cu mătusile mele, am hotărât, împreună cu soţia, să înfruntăm distanţa. Mătuşii Galina i-am recitat gingaşa poezie ”Voloske” (Albăstrele) pe care i-ai dedicat-o în timpul războiului, pe când ea era închisă într-un lagăr de muncă în Germania.

“Petice de cer albastre,
Albăstresc secara-n lan.
Sunt albăstrele noastre,
Ce-ţi aduc în vis alean.
Şi acolo,în ţări străine,
Acum florile înfloresc.
Dar ale noastre sunt mai fine,
Numai la noi ele cresc.”

Ajunşi în Bairak, am tras la mătuşa Natalia, unde s-au adunat toate neamurile. Află, tată, că neamul tău de cazaci are fete frumoase şi flăcăi mândri. Am trecut şi pe la cimitirul satului pentru a aprinde câte o lumânare la mormintele părinţilor tăi şi ale altor rude, rugându-ne pentru odihna lor veşnică. Am rămas profund impresionaţi de imensitatea lanurilor de grâne care înconjura satul.
Vestea cea mai bună, am păstrat-o la urmă. La comemorarea centenarului naşterii tale, editura Bukrek din Cernăuţi pregăteşte apariţia ediţiei a 2-a, completată sub îngrijirea prietenului Vasile Gorbatiuc. Spune-i, te rog, mamei, că albumul ei “Cusături huţule” a apărut în două ediţii şi că la Şcoala din Nisipitu, regiunea Suceava, este deschis un muzeu dedicat memoriei ei.
Ar mai fi şi alte veşti pe care voiam să ţi le comunic,dar le păstrez pentru a ţi le spune, cât de curând, la revederea noastră, acolo, sus, printre stele, de data asta, blajine...

LA MULŢI ANI, TATĂ!




ESEURI AUTUMNALE

Rândunele

Sunt cu miile. Zboară ca fulgerul negru cât pe ce să atingă cu pieptul buruienele îngalbenite sau se ridică atât de sus, încât ochii mei nu mai pot să le zareasca. Apoi, se aşează în stoluri pe cablurile telefonice şi discută ceva repede, repede. Sătule de atâta vorba, amuţesc brusc şi rămân tăcute, îngandurate. Aş vrea să aflu despre ce discuta, ce gânduri le frământa?
Gandurile le pot ghici. Doar se pregatesc de drum lung şi plin de primejdii în ţinuturile însorite.
Oare vor găsi acolo liniştea dorita? Sau nori de fum negru şi puturos, proveniţi din arderi, au acoperit soarele şi acolo? Hei, oameni! Poate şi despre voi, mirându-se, discută repede, repede rândunelele. Şi pe urma, neînţelegând nimic, tac. Eu, de asemeni, nu înţeleg nimic. Nu ştiu despre ce discută rândunelele.
Ştiu un singur lucru: se apropie toamna.

IAR FRUNZELE CAD…


Soarele încă mai încălzeşte. Chiar frige. Dar deja făra vlagă: blajin, fără cutezanţă. Se simte oboseala. Şi soarele poate obosi. Vlăguiţi, copacii işi apleacă crengile şi, înfricoşate de suflul vântului, tremura.
Iar frunzele cad. Foşnesc sub picioare. Iar foşnetul se aude şi în sufletul meu. Sentimentele retrăite renasc în inimă şi foşnesc ca şi frunzele ingalbenite…

Traducere de Ostap Borodai-Şandru



IAREMA BAIRAK


H A M E I U L

Soției mele, Myroslava

Încetați, prieteni, nu sînt beat deloc!
Nu beau nici horincă și nu beau nici vin.
Azi, în zori, pe luncă, m-a cuprins în foc
O fată, ivită în cale din senin.

Despre al ei farmec, n-am cum a vă spune;
Hameiul în floare ce-l ținea-n mănunchi
Mă răpi-n mireasmă, mă rupse din lume,
Din cîntat, din jocul săltat din genunchi.

Dați-mi, dar, prieteni, iarba fermecată
Care, din necazuri, ne-a scăpat pe toți.
Cum să fac, spuneți-mi, s-o găsesc pe fată,
Unde să-mi stea pasul, bătînd pe la porți.

Nu-i ușor, prieteni, e ca un blestem
Cea dintîi iubire, cea dintîi chemare...
Am să merg la dînsa pe aceeași cărare
Să îi spun tot-totul, fără să mă tem :
Că-mi este sortita, că,- mprejurul ei,
Voi fi o grădină în floare - de hamei !


F I U L M E U

Fiului meu, Ostap

Cînd oboseala mi se încuibă- n piept
Și sîngele alene mă străbate
Un cuvînt scurt și simplu mă face să mă-ndrept
Nădăjduind la dînsul - fiul meu de departe.

Cînd flacăra-n fitilul cuvîntului se stinge
Cînd mîinilor le scapă lucrul meșteșugit,
Chemînd în gînd pe fiul, cu gîndul de l-aș atinge
Pentru chin și răbdare sînt din nou întărit.

Sînt întărit, din nou,să îndur apăsarea
Celor mai grele zile trăite pîn-acum
Îndatoririi muncii să-i urmez ascultarea
Și de la legea vieții să nu mă abat din drum

E-o lege,deopotrivă și de oțel și aspră :
Să smulgi tot de la viață, să fii necruțător
Cînd, rob și-n umilință, te vor sili să-ți crească
Anii frumoși, puternici, de bărbat luptător !

3 decembrie, 1942

I A T - O, P R I E T E N Ă ...


Iat-o, prietenă-a tristeții și a slavei
Pe albul din perete atîrnă o vioară...
Dar strunele-i le-nvie arcușul Myroslavei
Și-i de ajuns să umple de vrajă această seară.

În cîntul ce se-nalță din strunele viorii
Eu recunosc aleanul omului necăjit
Și țipătul de vultur ce-mprăștie fiorii
Și anii mei cei tineri,cu tot ce-am pătimit.

S-au revărsat în spații,ca o încinsă lavă
Sunetele viorii ce-au străbătut pereții.
Nu mă trezi din vrajă, iubită Myroslavă,
Toarce multicolorul dar,curcubeul vieții.

decembrie,1940


Traducere din limba ucraineană,
Silvia Zabarcencu